marți, 27 noiembrie 2012

Concursul interjudețean de la Școala "Regina Maria”

       Ca în fiecare an, în toamna anului 2012, colegii din clasa noastră au participat la concursul interjudețean de matematică ,,Regina Maria”, unde de fiecare dată obțin rezultate deosebite. Nici anul acesta așteptările noastre legate de premii nu au fost întâmplătoare. Dis de dimineață am pornit spre Sibiu, emoționați și nerăbdători. Ajunși acolo ne-am urat succes și am intrat în săli. Emoțiile sporeau odată cu primirea subiectelor, însă am reușit să le controlăm, străduindu-ne să dăm tot ce-i mai bun din noi. Ca întotdeauna, concursul la Sibiu este o excursie, vizita la mall devenind o tradiție. După, ce ne-am plimbat prin mall ne-am întors la premiere. Acolo am aflat bucuroși că vom aduce acasă o mulțime de premii. Pe drumul de întoarcere, în autocare erau zâmbete largi, râsete și armonie, încât oboseala nici nu se simțea.